Iesiti din minciuna “Nu am timp”. Interviu despre productivitate cu Cristian China-Birta
De curand, l-am cunoscut pe Cristian China-Birta. Postase pe LinkedIn un mesaj prin care transmitea o invitatie de întâlnire conexiunilor sale. Dupa 13000 de articole scrise, 300 de campanii si 10 ani de blogging, fondatorul Kooperativa 2.0 a dorit sa se intalneasca si sa impartaseasca experiența lui celor interesati. Dincolo de intrebarile despre social media, am profitat de ocazie sa-i adresez cateva intrebari despre cum isi organizeaza activitatea, rezultatul fiind interviul de mai jos. Citisem despre Cristian si vazusem un interviu cu acesta, insa am pornit spre intalnire fara vreo asteptare anume. Cristian insa este mult mai mult decat putem citi in randurile postarilor sale. Are 3 copii, coordoneaza campanii de social media, are un program de la 8 la 5:30, facandu-si timp pentru familia sa dar si pentru citit.
————————————————————
Costin Ciora: Ce inseamna pentru tine sa fii productiv?
Cristian China-Birta: Inseamna sa investesc cat mai putine resurse, in cel mai scurt timp si cu cele mai bune rezultate.
C.C.: Cum arata o zi productiva?
C.C.B: Ma trezesc zilnic la 6:30 si ajung la birou la 8, urmand ca pana la 10 sa ma ocup de emailuri. Apoi, am o serie de intalniri, scriu pe blog si la 5:30 inchid si plec la familie.
C.C.: Care sunt obiceiurile zilnice pe care le practici?
C.C.B.: Obiceiuri? Nu stiu… Rezolv emailurile, fiindca functionez cel mai bine asa. Nu las emailuri nerezolvate. Insa, nu cred ca am un pattern si nici nu as putea avea. Sunt flexibil.
C.C.: Cat de mult inseamna planificarea pentru tine?
C.C.B.: Planific in general evenimente, si indiferent ce apare nu mai schimb. Daca stabilim ceva, ma tin de promisiune. Mai mult, nu intarzii niciodata. Am cateva reguli. Una dintre ele este sa nu fac doua lucruri in acelasi timp.
C.C.: Se spune ca ceea ce este planificat, este realizat. Cum ti-ai planificat activitatea pentru restul anului?
C.C.B.: Planificare in business-ul pe care l-am fondat e pe 5 ani, cu obiective pe 5 ani. Obiectivele anuale de business sunt cifra de afaceri sau numarul de campanii. Apoi, avem KPIs trimestrial fiindca in functie de sezonalitate sunt campanii diferite. Incerc ca planificarea sa nu presupuna sedinte. Delegarea responsabilitatilor la Kooperativa 2.0 este foarte importanta.
C.C.: Ce instrumente de productivitate folosesti? (apps, tool-uri)
C.C.B.: Google Calendar iar pe zona de business avem si alte aplicatii precum Pipedrive.
C.C.: Ce parere ai despre impactul tehnologiei asupra productivitatii: angajatii pot fi mai productivi si mai putin productivi in acelasi timp? Exista multe lucruri ce distrag atentia de la lucru (ex. Retelele de socializare), insa cu toate acestea exista si multe instrumente de planificare si gestionare a timpului ce usureaza munca.
C.C.B.: Instrumentele moderne au fost decand lumea. Chiar si un topor a fost la timpul lui un instrument modern. Tehnologia te poate ajuta daca o intelegi. Daca tii toata ziua toporul in mana s-ar putea sa nu-ti fie de folos.
C.C.: O serie de companii blocheaza accesul la retelele de socializare precum Facebook…
C.C.B.: Daca un angajat de la o companie sta pe Facebook, acesta de fapt are o problema cu compania. Blocarea accesului nu este o solutie, ci mai degraba identificare motivului pentru care angajatul sta pe Facebook. Insa, intre timp accesul mobil la retelele de socializare face irelevanta blocarea calculatoarelor de serviciu.
C.C.: Cum gestionezi numarul mare de emailuri pe care le primesti?
C.C.B.: Nu ma opresc fara sa le verific pe toate, bineinteles cele la care pot, fiindca exista emailuri la care ma consult cu echipa. Apoi, in timpul zilei, raspund instant. De cele mai multe ori, 50% sunt de “DA” sau “NU”. Nu stau la povesti fiindca de regula raspund la peste 120 de emailuri pe zi.
C.C.: Ce iti place sa citesti?
C.C.B.: In primul rand, citesc carti fizice, nu am reusit sa citesc Ebook-uri, desi am testat mai multe dispozitive. Legat de subiecte, zona de business mai putin, insa peste 80% este beletristica, autori romani contemporani si multa istorie.
C.C.: Ce crezi ca putem invata despre prezent si pregatirea pentru viitor, citind istorie?
C.C.B.: Poti sa intelegi ce se poate intampla. Exista o serie de patternuri, e o chestiune de ciclicitate. O pasiune de a mea este istoria imperiului roman. Citesc lucrari foarte avansate care presupun sa ai un bagaj de cunostinte. Si acest lucru te face sa citesti si mai mult.
C.C.B.: Sa invete sa zica “Nu” in loc de “Vedem”, “Asteptam”. Trebuie ca din ce in ce mai multi oameni sa iasa din minciuna “Nu am timp”.